INFORMATII PRIVIND AJUTORUL DE INCALZIRE

 

 

Informare privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie.

SEZONUL RECE 2024-2025

 

Începând cu data de: 01.10.2024 locuitorii municipiului Drobeta Turnu Severin pot depune cererile și declarațiile pe propria răspundere privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei și a suplimentului pentru energie, la sediul Directiei de Asistență Socială Drobeta Turnu Severin strada Romană nr 1, sau electronic pe adresa de e-mail: dasdts@dasdts.ro    cât și prin poștă/curierat.

Solicitantul ajutorului pentru încălzire poate intra în posesia formularului privind ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie la sediul Direcției de Asistență Socială din strada Romană nr. 1 cât și pe site-ul instituției: www.dasdts.ro accesând link-ul: https://dasdts.ro/informatii-privind-ajutorul-de-incalzire/ .

Ajutoarele pentru încălzirea locuinței pot fi solicitate pentru perioada: noiembrie 2024 – martie 2025 iar suplimentul pentru energie poate fi solicitat pentru perioada noiembrie 2024 – octombrie 2025.

În funcție de sistemul de încălzire utilizat în locuință, categoriile de ajutoare pentru încălzire sunt:

  • Ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică în sistem centralizat;
  • Ajutor pentru energie electrică;
  • Ajutoare pentru gaze naturale;
  • Ajutor pentru combustibili solizi si/sau petrolieri.

Acestea se acordă numai pentru un singur sistem de încălzire acesta fiind cel principal utilizat.

 

Tranșe de venit Energie termică Energie electrică Gaze naturale Lemne
Până la 200 lei 100% 500 lei 250 lei 320 lei
200,1-320 lei 90% 450 lei 225 lei 288 lei
320,1-440 lei 80% 400 lei 200 lei 256 lei
440,1-560 lei 70% 350 lei 175 lei 224 lei
560,1-680 lei 60% 300 lei 150 lei 192 lei
680,1-920 lei 50% 250 lei 125 lei 160 lei
920,1-1040 lei 40% 200 lei 100 lei 128 lei
1040,1-1160 lei 30% 150 lei 75 lei 96 lei
1160,1-1280 lei 20% 100 lei 50 lei 64 lei
1280,1-1386 lei 10% 50 lei 25 lei 32 lei
1280,1-2053 lei- persoana singură 10% 50 lei 25 lei 32 lei

Familiile și persoanele singure ale căror venituri  sunt de până la 1.386 lei/persoană, în cazul familiei și de 2.053 în cazul persoanei singure beneficiază  lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, de un supliment pentru energie în sumă fixă, acordat în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate în cuantum de:

  1. 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică
  2. 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale
  3. 10 lei/lună pentru consumul de energie termică
  4. 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri

Suplimentul pentru energie poate fi solicitat împreună cu ajutorul pentru încălzirea locuinței sau separat. În situația în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună.

Pentru suplimentul de energie  se depune obligatoriu factura de furnizare a energiei termice/energie electrica/gaze naturale.

Ajutorul pentru încălzire se acordă pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere privind componența familiei,veniturile acesteia și sistemul de încălzire utilizat. La completarea formularului, titularul are obligația de a menționa corect componența familiei, veniturile membrilor, precum și bunurile mobile și imobile deținute.

La categoria pensionari se ia în calcul cuantumul pensiilor aferente lunii august 2024(ultimul cupon de pensie emis înainte de recalculare). Măsura prevăzută se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 septembrie 2024 – 15 octombrie 2025.

Pentru verificarea datelor declarate Direcția de Asistență Socială  va efectua verificări suplimentare în programe informatice și anchete sociale în cazul suspiciunilor de eroare și fraudă.

Cuantumul ajutorului pentru încălzire se scade din factura care atestă contravaloarea consumului lunar de către furnizori și nu poate fi mai mare decât valoarea consumului facturat.

În cazul ajutorului pentru energie termică transmiterea formularelor și/sau depunerea cererilor se fac prin asociațiile de proprietari/locatari, iar cei care depun individual trebuie sa aibă obligatoriu pe cerere stampila asociației, semnătura și numărul de persoane înregistrate la locuința respectivă, pentru gaze naturale, energie electrică și combustibili solizi și/sau petrolieri, formularele de cerere și declarație pe propria răspundere sunt puse la dispozitia solicitanților de către Direcția de Asistență Socială.

Formularul de Cerere – Declarație pe propria răspundere se depune o singură dată, pe întreaga perioadă a sezonului rece, după cum urmează:

  • până la data de 15 ale lunii, situație în care acordarea dreptului se va realiza începând cu luna respectivă;
  • după data de 15 ale lunii, situație în care acordarea dreptului se va realiza începând cu luna următoare.