Stimulentul de inserție
Stimulentul de inserţie se acordă în conformitate cu prevederile OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare şi ale NORMELOR METODOLOGICE de aplicare a prevederilor O.U.G. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare.
BENEFICIARI:
• Oricare dintre părinţii fireşti ai copilului;
• Persoana care a adoptat copilul;
• Persoana căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei;
• Persoana care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă;
• Asistentul maternal profesionist, numai pentru copiii săi naturali ori adoptați;
• Persoana care a fost numită tutore al copilului.
Pot beneficia de stimulent de inserţie persoanele care indeplinesc condiţiile de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului (au realizat venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură și piscicultură, supuse impozitului pe venit, ori s-au aflat în perioade asimilate, pentru perioada de 12 luni în ultimii 2 ani anteriori naşterii copilului sau, după caz, a datei în care s-a aprobat adopţia, a fost făcută încredinţarea ori s-a instituit plasamentul sau tutela) şi realizează venituri supuse impozitului pe venit, până la vârsta de 2 ani a copilului, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.
Pentru depunerea dosarului privind stimulentul de inserție sunt necesare următoarele documente:
Cererea tip pentru acordarea stimulentului de inserție;
Actele de identitate ale părinților;
Certificatul de naștere al copilului pentru care se solicită dreptul;
Certificatul de căsătorie;
Dovada eliberată de angajator din care sa fie specificată data cu care persoana îndreptățită își reia activitatea ( decizie/ dispoziție de reluare a activității) sau contractul de munca (pentru persoanele care încep activitatea la un nou loc de muncă);
Extras de cont pentru persoanele care solicită plata prin transfer bancar, titularul extrasului de cont trebuie să fie același cu titularul de cerere.
Stimulentul de inserţie se acordă și pentru persoanele care, deşi au dreptul, nu solicită concediul pentru creşterea şi îngrijirea copilului, la cererea acestora, însoţită în mod obligatoriu de următoarele documente:
a) actele de identitate ale părinților;
b) certificatul de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul;
c) certificatul de căsătorie, dacă este cazul;
d) dovada eliberată de angajator din care să rezulte faptul că solicitantul a realizat venituri în perioada de 12 luni în ultimii 2 ani anteriori naşterii copilului sau, după caz, a datei în care s-a aprobat adopţia, a fost făcută încredinţarea ori s-a instituit plasamentul sau tutela;
e) adeverință care să ateste ultima zi a concediului de maternitate acordat în condițiile legii, eliberată de medicul de familie;
f) Extras de cont pentru persoanele care solicită plata prin transfer bancar, titularul extrasului de cont trebuie să fie același cu titularul de cerere
TERMENE DE DEPUNERE A CERERILOR PENTRU ACORDAREA STIMULENTULUI DE INSERŢIE
Dreptul reprezentând stimulentul de inserţie se cuvine după cum urmează:
a) începând cu ziua următoare celei în care persoana îndreptăţită îşi reia activitatea profesională, după terminarea concediului de maternitate şi realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor codului fiscal, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la această dată;
b) de la data naşterii copilului, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată, în cazul persoanelor care nu indeplinesc condiţiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate şi a indemnizaţieia ferente;
c) de la data adopţiei, a instituirii tutelei, plasamentului sau încredinţării, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data la care s-au aprobat ori, după caz, s-au instituit măsurile de protecție a copilului;
d) de la data depunerii cererii, pentru toate celelalte situații, inclusiv pentru cazul în care cererea a fost depusă peste termenele prevăzute la lit. a), b) si c);
e) începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul indemnizaţiei pentru creşterea copilului realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor codului fiscal, si plata acesteia se suspendă, daca cererea este depusă în termen de 30 de zile de la această dată.
Dosarul se depune online pe adresa de email dasdts@dasdts.ro sau personal de solicitant la primăria de domiciliu, respectiv Direcția de Asistență Sociala Drobeta Turnu Severin.